Într-o zi m-am gândit atâta de mult
Că m-am prefăcut taman o idee,
Cu scrisul mărunt și înțelesu-mi ocult
Mă plimbam, tranquil, pe-o alee.
Dar iată că mare mirarea îmi fu
Zărind trei umbre venind de departe
Erau faimoșii fugari, Da, Poate și Nu,
Ce evadaseră, subit, dintr-o carte.
Din urmă-i strigai: „Hei, ce-i cu voi?”
Alergând după ei ca nebunul,
Căci după mine gonea un copoi,
Comisar Adevăr-Numai-Unul.
Însă mă-ntreb încotro o voi lua,
Căci drumul se trifurcă în răscruce
La stânga-o luă Nu, la dreapta-o luă Da,
Iar înainte, Poate se duce.
Dar până s-aleg pe unde s-o iau
Comisarul zelos mă ajunsă:
„În lături te dă, nu pe tine te vreau!”
Și cu bastonul lui gros mă împunsă.
„Dar pe cine atunci? Pe unde te duci?
Direcții sunt trei, iar tu unul singur”
„Nu-ți face griji, pe oriunde-o apuci
Vei merge pe drumul cel sigur”.
„Câtă vreme alergi, nu dai înapoi
Insuportabil le este surghiunul
Ce se desparte acum, se reunește apoi,
Căci toate converg către Unul”.
