Peste zăpadă e noroi,
Iar în noroi ne jucăm noi
Dar jocul nostru e-ntrerupt
De anotimpul cel corupt.
Ne târâm trupul amorțit
Pe străzi obscure de granit.
În pas cu vântul mergem noi
Printre copaci de frunze goi.
După copaci se-ntinde-un pod
Pustiu ca stâncile din nord.
Și de pe pod privim în sus
Nălucile care-au apus.
Dar jocul nostru nu e nou
E ca privitul prin hublou
La universul garnisit
Cu gheață-n gropi, de gând golit.
